0martie 3, 2018

Astăzi ne-am propus să vă prezentăm cât de importantă este instalarea unui sistem de irigare în culturile de arbuști fructiferi, zmeur ,mur sau coacăz.
Deoarece majoritatea arbuștilor fructiferi produc fructe în lunile iulie și august ,în lunile secetoase se recomandă irigarea prin picurare.
Dacă luăm în calcul un Ha de mur care produce în medie între 12-14 tone  sau un hectar de zmeur cu o producție medie de 8-10 tone la Ha vă pot spune din propria experiență că într-o vară foarte secetoasă fară sistem de irigare producția poate scădea la jumătate.
Sistemele de irigare prin picurare au avantajul de a reduce consumul de apă prin irigarea plantei local ” doar la rădăcină”’ , stopând astfel buruienile să se dezvolte între rânduri din cauza lipsei de apă și a secetei instalate în cultura dumneavoastră.
În majoritatea culturilor aceste sisteme de irigații sunt benefice și pentru aplicarea tratamentelor și a îngrașămintelor lichide direct la rădăcină prin tubul de picurare.


Pentru acest sistem de irigare, puteți alege banda de picurare sau tub cu picurători din 20 în 20 sau din 30 în 30 cm și o lungime a benzii de maxim 40- 50 mL, iar a tubului de maxim 80-100 mL.
Cantitatea de apă necesară în culturile de arbuști fructiferi este de 1,5 l -2,5l /oră
Dacă seceta este instalată, iar temperaturile depășesc 40 grade se recomandă irigarea zilnică timp de 2-3 ore.
Dacă ați optat pentru un sistem de irigare prin picurare puteți iriga în orice parte a zilei deoarece apa nu ia contact cu planta, picurătorile irigând doar terenul din jurul plantelor.
Nu uitați! Apa este benefică plantelor în perioadele de secetă, evitându-se astfel hidrostresul.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vă adresați inginerilor noștri care vă stau la dispoziție pentru orice întrebare legată de îngrijire, plantare, pregătire teren, tratarea bolilor la plante dar și soiuri de zmeur și mur certificate produse în Pepinierele Fundulea.
PEPINIERELE FUNDULEA
-0726795070
-0724991156.

Ing.agronom Achim Gabriel-Pepinierele Fundulea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *